-
-
Contorizarea
-
Meta
Archive for the ‘Eu si atat’ Category
Stiu ca in ultimul timp am pus mai mult poze (Multumesc Ionut). Momentan am de pregatit 2 licente plus niste examene. Aaaa.. si mai e si serviciu. O sa revin insa cand voi termina toate astea.
Missing my little brother
S-a terminat mica mea vacanta! De acum examene pana in august. Licentele sunt tot mai aproape si se va incheia in mod oficial si viata mea de studenta. Mereu mi-am dorit sa pot face si eu ca studentii de prin filme, care la ceremonia de absolvire, imbracati in robe, muta ciucurele pe cealalta pare. Cu putin noroc, voi avea ocazia de doua ori in aceasta vara.
Peste putin timp se vor termina taloanele de tren, reducerile la RATB, programul Campus pentru studenti… Dar ce viata frumoasa ma asteapta!!! Abia astept sa ma intorc maine in Bucuresti sa te vad cum ma astepti cu ochii lungi la capatul peronului! Te iubesc, Ionut!!!
Zilele astea am profitat de sarbatori si de mini vacanta pentru a ma rasfata putin. Am dormit mult, am mai pierdut timp in fata televizorului… Si cand zic pierdut, nu gresesc in niciun sens pentru ca sincer vorbind, unele programe tv m-au ingrozit de-a dreptul.
Sa luam un exemplu: National TV - Consilier de urgenta!
Well…. in primul rand m-am mirat ca Prima TV a pierdut ideea programului respectiv. Cred ca ar fi aratat minunat in ghidul tv, alaturi de toate emisiunile din asa categorie “pentru mame”.
Ce m-a ingrozit? Ei bine, nu ce difuzau ei ci faptul ca asa ceva se vinde, ca romanii stau in fata televizorului si urmaresc asa ceva. Ce? Viata unei familii din nu stiu care sat: barbatul betiv de meserie isi bate si violeaza nevasta, ea il loveste cu tigai si ii arunca in ochi apa cu soda, isi adreseaza cuvinte mai mult decat obscene, iar copiilor (in cel mai bun caz in numar mai mare de 3) li se adreseaza cu “handicapatii astia”. Aici intervine consiliera “nationala” (fosta super nanny) care considera ca sfaturile ei patimase despre toleranta, iubire, intelegere si liniste in familie vor ajuta. Cel putin personajele afiseaza un fel de intelegere (in orice caz FOARTE artificiala) si promit ca se vor schimba. Dar cum nicio minune nu dureaza, totul se incheie cu un nou viol (in urma caruia rezulta un nou puradel) si lovituri cu tigaia.
Dar daca se vinde… de ce nu?
Aproape ca uitasem vara aia… Multumesc Georgi :* (parca e din alt film poza asta…. so nice!!!)
Dar chiar TOT! Am avut nenorocul sa fim generatia de sacrificiu, pe care se fac tot felul de experimente. Cine este de vina? Ca de obicei, SISTEMUL. Cand am dat admitere la facultate, stiam ca suntem prima generatie cu 3 ani si toate ni se pareau bune si frumoase: cu 2 sesiuni mai putin, iar pentru cei de la taxa, cu 500 de euro mai putin. Dar incet incet, s-a facut dimineata pentru noi si am vazut ca lucrurile nu erau deloc roz. Acum, in anu 3, cu 2 luni inainte de absolvire, toata lumea este cu susul in jos. Fiecare profesor vine cu idei noi (unii le schimba chiar de la o saptamana la alta) fiecare vrea sa mai facem ceva, sa mai citim ceva, sa aducem proiecte peste proiecte, portofolii, dosare, examene pana si in Vinerea mare, tone de materie predata si desi semestrul nostru este de 10 saptamani, toti se chinuie sa inghesuie ce s-ar fi facut in 14. Si culmea e ca “nimeni nu e la curent cu situatia asta”. Si atunci…. a cui e vina?
Gospodina
de Otilia Cazimir
O furnica duce-n spate
Un graunte jumatate.
-Incotro, fugi, surioara?
-Ia ma duc si eu la moara.
Si-s grabita, si-s grabita,
Ca mi-i casa ne-ngrijita,
Si mi-s rufele la soare
Si copiii-mi cer mancare.
Ca la noi in musuroi,
Unul drege, zece strica
Si de n-as fi eu voinica,
Ar fi vai si-amar de noi.
De ceva vreme, pe oricunde merg, aud si vad aceiasi oameni, cu aceleasi probleme, la indigo. In autobuz, tren, pe strada, auzi de cel putin 3-4 ori pe zi cuvintele “Sunt operat” folosite ca scuze in diferite contexte. Pretutindeni lumea vorbeste doar de boala, de parca ar fi un concurs “Cel mai bolnav castiga”. Pana si atunci cand cunosti o persoana straina, primele impresii pe care le schimbi sunt cele legate de boala. Ba mai mult, iti folosesti suferinta (mai mult sau mai putin exagerata) ca pretex pentru a intra in vorba cu o persoana necunoscuta atunci cand te plictisesti si calatoresti alaturi de straini. Apoi discutia continua. Evoluaza de la schimbul de boli (care uneori devine o adevarata intrecere), la alt gen de “laude”: cine ce case si averi are, ce zestre le-a dat fiecare copiilor (si ei, la randul lor, cu bolile lor). Impartim lumea in doamne si taranci dar eu eram atenta la lebedele care se scaldau intr-o balta pe camp. “Colega de bancheta” imi da un cot (discret dupa parerea ei) pentru ca nu sunt atenta la povestea pe care i-o impartaseste altei calatoare. Dar daca tot sunt acolo, de ce sa nu ma pun si eu la curent? Pe cand ma uitam pe geam, pierdusem episodul cu “suferintele unei vecine care avusese nush ce accident”. Deja sunt cu totul absenta… simt ca ma depasesc toate amanuntele alea pentru care se pare ca platisem biletul in gara. Ma uit la cele doua femei dolofane, le vad buzele miscandu-se cu o viteza nemaipomenita si ma intreb daca s-ar fi ajuns aici in cazul in care nu existau toate acele boli.