Berbecuta

Dupa un examen tarziu (orele 18-20) am mers cu Ionut la un supermarket sa luam cate ceva. El avea un rucsacel iar eu un dosar asa ca am decis sa le lasam la intrare intr-un dulapior ca sa nu ne incurce. Zis si facut, numai ca… nu stiu cum, dar am reusit sa las jumatate de cheie in usita. OUPS! Probleme! Cautam paznicul sa ne ajute. Dupa ce am asteptat cateva minute bune sa incheie o convorbire telefonica, vine si ne spune: “E imposibil sa se rupa o cheie!” Nu imi venea sa cred. Eu ii aratam jumatatea de cheie si el imi spunea ca e imposibil sa se rupa. Ma rog. “In cazul asta ce facem?” “Mergeti la seful de magazin”. Ajung eu la usa respectiva si ma gandeam ca cine stie peste ce “dulap” de om dau. Cand colo, o fata slabuta, “An@” (conform ecusonului) lucra la un calculator. Aflu ca ea e persoana pe care o cautam si vine sa vada cum rezolvam problema (nu de alta dar dosarul incuiat continea materia pe care trebuie sa o prezint la o restanta peste 10 zile).

Ma asteptam sa vina cu o dublura a cheii, dar ea a aparut cu un cutit de macelar. Nu a reusit decat sa scoata cheia ramasa in usita, nimic mai mult. Dupa incercari zadarnice si intrebari in genul “De ce nu ati incercat sa umblati mai usor?”(de parca schimba ceva), scot o agrafa de birou din geanta si cat ai zice sternocleidomastoidian, An@ deschide usita dulapiorului. Agrafa se confisca “pentru alte cazuri simlare” iar noi ne alegem alt dulapior, dupa care plecam la cumparaturi.

… si un pupic maaare de tot!

Cu Puiu si Berbecuta in rol de martisoare.